Tabere școlare - Creșterea rolului culturii și al turismului sustenabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială
Cuprins
Prezentul apel de proiecte acoperă regiunea Vest și se aplică investițiilor realizate în cele patru județe din această zonă de dezvoltare: Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.
Alocare financiară | Structura finanțării | Limite financiare / proiect | Perioadă depunere |
Total: 12.000.000 EUR FEDR: 8.897.282 EUR Buget de stat + local: 3.102.718 EUR |
FEDR: 85% Buget de stat: 13% Buget local: min 2% |
Minim eligibil: 500.000 EUR Maxim eligibil: 3.000.000 EUR |
Start: Ianuarie 2025 Sfârșit: Octombrie 2025 |
CE SE FINANȚEAZĂ
Investiții privind infrastructura și dotarea centrelor de agrement - taberelor școlare pentru copii și tineri
- reabilitarea / modernizarea / extinderea / reamenajarea spațiilor de cazare, inclusiv a utilităților generale aferente, precum și dotarea acestora cu echipamente specifice (mobilier, dotări, echipamente, etc.);
- reabilitarea / modernizarea / extinderea spațiilor de pregătire/servire a mesei, inclusiv a utilităților generale aferente, precum și dotarea acestora cu echipamente specifice;
- construirea/reabilitarea/modernizarea/extinderea spațiilor interioare și exterioare vizând activitățile educaționale și recreative (săli de conferințe, terenuri de sport etc), precum și dotarea acestora cu echipamente specifice;
Alte tipuri de activități, cum ar fi: activități de promovare turistică, activități aferente serviciilor de proiectare și asistență tehnică, elaborarea Strategiei de marketing a centrului de agrement etc.
CINE POATE OBȚINE FINANȚARE
Unități administrativ-teritoriale județ din cadrul Regiunii Vest;
Parteneriate între UAT județ din cadrul Regiunii Vest - lider și UAT municipii/orașe/comune din Regiunea Vest, în calitate de membri.
CE TREBUIE SĂ AI ÎN VEDERE
În cadrul prezentului apel de proiecte se acordă ajutor de stat pentru investiții în infrastructurile locale, conform art. 56 al Regulamentului (UE) nr. 651/2014; Solicitantul trebuie să dețină un drept de proprietate publică/privată sau administrare asupra imobilelor pe care se propune a se realiza investiția;
Proiectul:
- se depune la faza de Proiect tehnic cu Autorizație de construire;
- trebuie să fie inclus într-o strategie județeană/locală de dezvoltare;
- prezintă o Strategia de marketing pentru centrul de agrement – tabără școlară pentru copii și tineret care răspunde obiectivelor intervenției regionale;
- prezintă un Plan al activităților, în corelare cu nevoile identificate, care vizează organizarea de tabere școlare/tematice/sociale/pentru persoane cu handicap, precum și alte activități extrașcolare (excursii, expediții școlare, activități de odihnă și recreere, manifestări științifice etc);
- prevede măsuri/activități prin care se asigură și accesul și incluziunea persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile (copii proveniți din familii cu venituri reduse, persoane cu dizabilități și alte nevoi speciale, copii de etnie romă etc.).
CARE SUNT REZULTATELE URMĂRITE
Refuncționalizarea, modernizarea, extinderea și dotarea centrelor de agrement – tabere pentru copii și tineri în scopul facilitării accesului acestora la activități extrașcolare educaționale și recreative, precum și includerea taberelor în circuitul turistic.