Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane

 
Publicat Sâm, 10 Aug 2024
Timp de citire estimat: 15 minute
Cuprins

Cum vă putem ajuta?
Acest program este dedicat sprijinirii municipiilor reședință de județ și zonelor metropolitane din regiunea Nord-Est, pentru proiecte integrate în diverse domenii, precum social, economic, mediu, cultură și securitate urbană. Experții noștri vă oferă suport pe parcursul întregului proces, de la planificare până la implementare și monitorizare.
În continuare, vă prezentăm detaliile proiectului. Dacă sunteți interesați de dezvoltarea integrată a comunității dumneavoastră, ne puteți contacta prin formularul de la sfârșitul articolului.

Prezentul apel de proiecte acoperă regiunea Nord-Est și se aplică investițiilor realizate în cele șase județe din această zonă de dezvoltare: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

Alocare financiară Structura finanțării Valoare nerambursabilă Perioadă depunere
Total: 63.990.201,00 EUR
FEDR: 54.391.670,85 EUR
Buget Național: 9.598.530,15 EUR
FEDR: până la 85%
Buget de Stat: până la 15%
Beneficiar: minimum 2%
Valoare maximă: 11.000.000 EUR Start: 10.06.2024
Sfârșit: 31.12.2024
Prioritatea 7
 

NORD-EST – O REGIUNE MAI ATRACTIVA

Obiectiv specific
 

RSO 5.1. PROMOVAREA DEZVOLTĂRII INTEGRATE SI INCLUZIVE IN DOMENIUL SOCIAL, ECONOMIC SI AL MEDIULUI, PRECUM SI A CULTURII, A PATRIMONIULUI NATURAL, A TURISMULUI DURABIL SI A SECURITATII IN ZONELE URBANE

Apel PR / NE/ 2024 / 7 / RSO5.1 / 1 / MRJ DESTINAT MUNICIPIILOR REȘEDINȚĂ DE JUDEȚ

1.1. Glosar
 

Achiziții publice verzi - Achiziționarea de bunuri, servicii şi lucrări cu un impact de mediu redus de-a lungul întregului ciclu de viață al acestora, față de alte bunuri, servicii și lucrări cu aceeași funcție principală.

1.2. Tipul de apel
 

Prin prezentul ghid al solicitantului se lansează apelul de proiecte de tip necompetitiv cu numărul PR / NE / 2024 / 7 / RSO5.1 / 1 / MRJ cu depunere continuă a documentațiilor de finanțare, cu termen de închidere a apelului. Acest apel se adresează municipiilor reședință de județ și zonelor urbane funcționale/metropolitane aferente acestora, din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, prezentate în Anexa la Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, respectiv din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

1.3. Bugetul alocat apelului de proiecte
 

Alocarea financiară orientativa pentru acest apel de proiecte aferent Priorității 7 este 63.990.201,00 euro (FEDR + Contribuție naționala), din care 54.391.670,85 euro din FEDR și 9.598.530,15 euro contribuție naționala (BS+BL) si este împărțita după cum urmează:

ALOCARE ORIENTATIVA MUNICIPII RESEDINȚĂ DE JUDEȚ
63.990.201,00 EUR (FEDR+Contributie nationala)
Mun. Bacau: 11.354.655 EUR
Mun. Botoșani: 8.333.325 EUR
Mun. Iași: 18.779.684 EUR
Mun. Piatra Neamț: 8.048.666 EUR
Mun. Suceava: 8.570.534 EUR
Mun. Vaslui: 8.903.338 EUR

Pentru transformarea din euro în lei a alocării în aplicația MySMIS2021/SMIS2021+ este utilizat cursul inforeuro din luna publicării ghidului, respectiv luna mai:  1 euro= 4.9759 lei.

Atenție
Alocarea menționata mai sus poate fi diminuată în scopul finanțării proiectelor etapizate în conformitate cu legislația în vigoare privind închiderea Programului Operațional Regional 2014-2020.
1.4. Rata de cofinanțare
 

În cadrul prezentului apel de proiecte, pentru întocmirea bugetului cererii de finanțare, se vor lua în calcul următoarele rate de cofinanțare:

Pentru proiectele care nu se supun regulilor privind ajutorul de stat, rata de cofinanțare acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională este de maximum 85% din valoarea eligibila a proiectului, iar rata de cofinanțare din bugetul de stat reprezintă maximum 13% din valoarea eligibila a proiectului.

Cofinanțarea din partea solicitantului este de minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Ajutor de minimis:

Pentru activitățile proiectelor care se supun regulilor privind ajutorul de minimis, rata de cofinanțare acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională este de maximum 85% din valoarea nerambursabila a proiectului, iar rata de cofinanțare din bugetul de stat reprezintă 15% din valoarea nerambursabila a proiectului.

Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordat unei întreprinderi in orice perioada de 3 ani, calculata pe baza continua, este de 300.000 EUR.

Cofinanțarea din partea solicitantului este de minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Ajutor de stat regional :

Finanțarea nerambursabilă maximă ce poate fi acordată ca ajutor de stat regional nu trebuie să depășească limita intensităților maxime stabilite pentru perioada 2022-2027 pentru investiții inițiale prin Hotărârea Guvernului nr. 311/2022, aplicabilă la valoarea costurilor eligibile finanțabile prin ajutor de stat regional aferente proiectului, astfel:

Nr. crt. Județul în care este localizată investiția în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est Intensitatea maximă a ajutorului aplicabilă ajutoarelor regionale acordate întreprinderilor mari pentru proiectele de investiții ale căror costuri eligibile nu depășesc 50 milioane EUR
1 Bacău 60%
2 Botoșani 60%
3 Iași 50%
4 Neamț 60%
5 Suceava 60%
6 Vaslui 60%


Pentru activitățile proiectelor care se supun regulilor privind ajutorul de stat regional, rata de cofinanțare acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională este de maximum 85% din valoarea nerambursabila a proiectului, iar rata de cofinanțare din bugetul de stat reprezintă 15% din valoarea nerambursabila a proiectului.

Cofinanțarea din partea solicitantului este de minimum 40 % din valoarea cheltuielilor eligibile, excepție făcând județul Iași pentru care cofinanțarea din partea solicitantului este de minimum 50 %.

Ajutorul de stat pentru investiții în infrastructurile locale

Pentru activitățile proiectelor care se supun regulilor privind ajutorul de stat pentru investiții în infrastructurile locale, rata de cofinanțare acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 85% din valoarea nerambursabila a acestora, iar rata de cofinanțare din bugetul de stat reprezintă 15% din valoarea nerambursabila a acestora.

Cofinanțarea din partea solicitantului este de minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile.

În cazul prezentului ghid, valoarea maxima nerambursabila a acestui tip de ajutor este de 11.000.000 EUR iar valoarea eligibila totala nu poate depăși 22.000.000 EUR pentru aceeași infrastructură.

1.5. Grup țintă vizat de apelul de proiecte
 

Grupul ținta vizat de prezentul apel de proiecte este reprezentat de populația din UAT urban, zona urbana funcționala, zona metropolitana, turiști, comunități locale, parteneriate locale si regionale, instituții de cult.

1.6. Perioada de depunere a proiectelor
 

1.6.1. Data și ora pentru începerea depunerii de proiecte: 10.06.2024, ora 14:00;
1.6.2. Data și ora închiderii apelului de proiecte: 31.12.2024, ora 14:00;

Proiectele trebuie sa facă parte din Strategiile de Dezvoltare Teritorială elaborate la nivelul autorităților publice locale/Z.U.F./Z.M., fiind prioritizate la nivel local. Strategia, lista proiectelor prioritizate, metodologia de prioritizare a acestora împreuna cu toate fisele de proiect aferente acestei priorități de investiție, se vor depune, in vederea verificării, la Serviciul de Dezvoltare Urbana (SDU) din cadrul ADR Nord-Est pentru eliberarea Avizului de Conformitate (document obligatoriu de obținut anterior depunerii cererii de finanțare).
Municipiile reședința de județ si municipiile/orașele/comunele din zona funcționala urbana/zona metropolitana, cu care se încheie parteneriate pentru depunerea si implementarea in comun a proiectelor, trebuie sa facă parte din zona de studiu a Strategiei de Dezvoltare Teritoriala. 

Ulterior obținerii Avizului de Conformitate, se vor depune cererile de finanțare împreună cu documentațiile tehnice la faza PT (inclusiv Autorizația de construire) și cu toate anexele prevăzute în cadrul prezentului ghid, proiectele parcurgând  procesul de evaluare și contractare.

1.6.3. Categorii de solicitanți eligibili
Solicitanții de finanțare eligibili ai proiectelor depuse în cadrul acestui apel de proiecte sunt reprezentați de unități administrativ-teritoriale municipii reședință de județ din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, definite conform Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare și constituite potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată.

1.6.4. Categorii de parteneri eligibili 
In cadrul acestui apel de proiecte sunt eligibile parteneriate dintre unitatea administrativ-teritorială descrisa la secțiunea 5.1.2. cu :

  • unități administrativ-teritoriale județe si/sau orașe / municipii / comune din zona urbană funcțională (Z.U.F) / zona metropolitană (Z.M)
  • unități de cult care vizează obiective inclusiv din zona urbană funcțională (Z.U.F) / zona metropolitana (Z.M);

Unitățile de cult eligibile in cadrul prezentei priorități de investiție sunt cele din cadrul cultelor recunoscute în România constituite conform prevederilor Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (republicată), cu modificările și completările ulterioare;


1.6.5. Activități eligibile  
Pentru a se răspunde într-un mod eficient la cerințele Priorității de investiție 7, proiectele trebuie sa conțină activități integrate, care implementează atât acțiuni de dezvoltare si regenerare urbana, precum si de dezvoltare a turismului sustenabil si/sau a culturii.

Activitățile integrate menționate mai jos trebuie sa vizeze obligatoriu aceeași zona de intervenție (se va avea in vedere respectarea prevederilor OUG 183/2023 cu modificările si completările ulterioare, referitoare la delimitarea zonei de regenerare urbana a UAT), astfel încât, împreună, sa conducă la îndeplinirea obiectivului specific al acestei priorități de investiție.

Activitățile eligibile enumerate mai jos nu sunt limitative, alte activități de tipul celor de mai jos pot fi considerate eligibile dacă acestea contribuie la realizarea obiectivelor sprijinite prin Prioritatea de investiție 7 și dacă solicitantul justifică necesitatea derulării lor în scopul implementării în condiții optime a proiectului.

De asemenea, există posibilitatea ca un proiect să conțină inclusiv activități ne-eligibile, cheltuielile aferente fiind considerate ne-eligibile.

Încadrarea proiectului și a activităților sale privind investițiile în acțiunile specifice sprijinite în cadrul Priorității de investiții 7 si anume:

1. Investiții destinate revitalizării si regenerării urbane fizice:

a. (re)amenajarea / reabilitarea / modernizarea / extinderea de spatii publice, din centre (istorice), cartiere: pietonizare, zone pietonale, spatii de joaca, etc.; 
b. (re)amenajare, reabilitare, modernizare, extindere de parcuri, scuaruri, grădini publice, alte zone cu spatii verzi, pergole, alei (inclusiv mobilier urban), monumentelor de for public, inclusiv dotare cu mobilier urban, iluminat inteligent, etc.;
c. dezvoltarea de străzi inteligente, iluminat inteligent, sisteme de supraveghere video inteligente cu senzori IoT (inclusiv dotare centre de monitorizare video). 
d. crearea, (re)amenajarea, reabilitarea, extinderea, modernizarea infrastructurii specifice activităților de recreere pe lacuri, râuri, plaje, faleze si zone perimetrale (inclusiv cu piste de alegare si ciclism);
e. digitalizarea obiectivelor.

Investițiile care presupun instalarea de sisteme de supraveghere video si infrastructura de iluminat vor fi sprijinite ca parte a masurilor integrate de regenerare urbana si nu ca proiecte de sine stătătoare.

2. Investiții destinate dezvoltării turismului sustenabil si/sau a culturii:

a. restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea, dotarea, digitalizarea patrimoniului cultural; 
b. adaptarea obiectivelor de patrimoniu cultural pentru găzduirea de evenimente, activități cultural-creative;  
c. construirea, extinderea, modernizarea, reabilitarea, dotarea clădirilor cu funcții culturale, centrelor culturale, muzeelor, teatrelor, bibliotecilor, parcurilor educativ-științifice; 
d. construcția, reabilitarea, modernizarea bazelor de tratament si a centrelor balneare cu servicii integrate;
e. construcția, reabilitarea, modernizarea rețelelor de captare si transport a izvoarelor minerale
f. construcție, reabilitare, modernizare parcuri de aventuri, aquaparcuri;
g. dezvoltarea infrastructurii de acces pietonala, ciclabila către obiectivele culturale sau turistice vizate de proiect (doar accesul in perimetrul obiectivului proiectului din rețeaua existenta). 

Totodată, ca parte integranta a activităților descrise in cadrul punctului 2, vor fi realizate planuri care acoperă inclusiv perioada de durabilitate si care demonstrează sustenabilitatea financiara a investiției (Anexele 22 si 23), planuri ce vor fi punctate suplimentar, in cadrul etapei de evaluare tehnica si financiara. In acest sens, se recomanda solicitanților ca in elaborarea planului de sustenabilitate sa aibă in vedere modalități de întreținere a siturilor culturale/turistice, de diversificare a surselor de venituri proprii si creștere a dependentei de acestea, precum si dezvoltarea de mecanisme de finanțare care se bazează pe fonduri private. Pentru stabilirea abordării optime în elaborarea acestui plan, se recomandă si analiza Raportului special nr. 8 al Curții de Conturi Europene - Investițiile UE în siturile culturale: un domeniu care merită o mai bună orientare și coordonare (https://regionordest.ro/prioritatea-7/regenerare-urbana-turism-sustenabil-si-cultura-mrj/ ).

Pentru activitatea de restaurare, consolidare, protecție, conservare, dotare, digitalizare, adaptare a patrimoniului cultural sunt eligibile exclusiv monumentele clasificate conform anexei la Ordinul ministrului culturii nr. 2.828/2015, pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată şi a Listei Monumentelor Istorice dispărute din 24.12.2015, cu modificările ulterioare.

3. Alte activități ce pot fi realizate ca parte integranta a proiectelor

a. realizarea planurilor de interpretare, valorificarea obiectivelor de patrimoniu;
b. realizarea de parcări inteligente (care contin elemente de digitalizare cum ar fi : monitorizare si control acces, e-ticketing, siguranta etc.) justificate de dispariția zonelor de parcare existente, urmare a reconfigurării spatiilor deschise, subiect al proiectelor de revitalizare/regenerare urbana (investițiile in parcări inteligente nu trebuie sa aibă ca rezultat creșterea capacitații de parcare). 
Aceasta activitate va fi eligibila in limita unui procent de maxim 15 % din valoarea totala eligibila a proiectului.

• Recomandăm ca activitățile proiectelor să promoveze principiile inovării sociale urmărind îmbunătățirea condițiilor de muncă, educația, dezvoltarea locală sau sănătatea, sau abordând probleme critice, cum ar fi sărăcia sau discriminarea. 
• Beneficiarul are obligația ca în cel mult trei luni să lanseze achiziția de execuție lucrări, termen calculat de la intrarea în vigoare a contractului. În caz contrar, AM PR Nord-Est poate dispune rezilierea și recuperarea finanțării acordate în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile și cu prevederile din contractul de finanțare.

1.6.6. Activitatea de bază
Activitatea de bază reprezintă activitatea sau pachetul de activități declarată/e de către beneficiar ca fiind principală/e sau de referință pentru un proiect și care respectă următoarele condiții cumulative:

  • Să aibă legătură directă cu obiectul proiectului pentru care se acordă finanțarea și contribuie în mod direct și semnificativ la realizarea obiectivelor și la obținerea rezultatelor acestuia;
  • Să se regăsească în cererea de finanțare sub forma activităților eligibile specificate la Capitolul 5.2.2, punctele 1 și 2;

Pentru acest apel de proiecte, toate activitățile eligibile detaliate în secțiunea 5.2.2 (punctele 1 și 2), sunt activități de bază in conformitate cu prevederile OUG 23/2023.

1.6.7. Activități neeligibile
In cadrul prezentului apel de proiecte nu sunt eligibile proiectele:

  • care nu includ execuția de lucrări care se supun autorizării.
  • finalizate fizic sau implementate integral înainte de depunerea cererii de finanțare, indiferent dacă au fost efectuate sau nu toate plățile aferente. 
  • demarate înainte de data depunerii cererii de finanțare în MySMIS, care intra sub incidenta ajutorului de stat.
  • care vizează obiectivele/siturile incluse in rutele finanțate prin PNRR, pentru activități de restaurare si/sau digitalizare.
  • care prevăd investiții in centrele rezidențiale de îngrijire.
  • care vizează extinderea a unui monument istoric.
  • care vizează activități care au în vedere restaurarea, consolidarea, protecția și conservarea clădirilor administrative în care se desfășoară activități în folosul comunității (de exemplu licee, primării, spitale) indiferent de încadrarea acestora în Lista monumentelor istorice cu ordin de clasare al ministrului culturii.

In cadrul prezentului apel de proiecte nu sunt eligibile activitățile de decontaminare chimică (decontaminarea solului și a apei freatice la locul poluării, folosind, de exemplu, metode mecanice, chimice sau biologice; decontaminarea uzinelor sau a amplasamentelor industriale, inclusiv uzine nucleare și terenul aferent; decontaminarea și curățarea apelor de suprafață în urma poluării accidentale, de exemplu prin colectarea poluanților sau prin aplicarea de substanțe chimice;  curățarea petelor de țiței și a altor poluanți de pe sol, de pe suprafața apei, inclusiv zonele costiere; lucrări de îndepărtare a azbestului, vopselei pe bază de plumb și a altor materiale toxice).

Activitățile menționate ca fiind neeligibile pot fi cuprinse în cadrul proiectului în cazul în care sunt necesare pentru atingerea obiectivelor proiectului, dar cheltuielile sunt considerate neeligibile.

Pentru proiectele care se supun regulilor de ajutor de stat regional:
- cofinanțarea din partea solicitantului este de minimum 40 % din valoarea totală eligibilă a investiției, excepție făcând UAT-urile din județul Iași pentru care cofinanțarea din partea solicitantului este de minimum 50 % din valoarea totală eligibilă a investiției.
- contribuția programului la finanțarea unei investiții în cadrul acestui apel de proiecte din valoarea totala eligibila este:

Nr. crt. Județul în care este localizată investiția în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est Intensitatea maximă a ajutorului aplicabilă ajutoarelor regionale acordate întreprinderilor mari pentru proiectele de investiții ale căror costuri eligibile nu depășesc 50 milioane EUR
1 Bacău 60%
2 Botoșani 60%
3 Iași 50%
4 Neamț 60%
5 Suceava 60%
6 Vaslui 60%

 

1.7. Durata proiectului
 

Perioada de implementare a activităților proiectului nu trebuie sa depășească data de 31 decembrie 2029.

Perioada de implementare a activităților proiectului se referă atât la activitățile realizate înainte de depunerea cererii de finanțare cât și la activitățile ce urmează a fi realizate după momentul contractării proiectului.

Important!
Conform prevederilor OUG 156/2020, beneficiarul are obligația să încheie contracte de achiziție publică în condițiile legii pentru cel puțin 70% din valoarea granturilor alocate prin bugetele aprobate cu această destinație, pe o perioadă de 3 ani de la data încheierii contractelor de finanțare.

1.8. Alte cerințe de eligibilitate a proiectului
 

Cerința 11. Proiectul respectă prevederile legislației comunitare și naționale în domeniul dezvoltării durabile, egalității de șanse și nediscriminării, egalității de gen și accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.

A se vedea prevederile secțiunilor 3.18 si 3.19.

Cerința 12. Proiectul este integrat iar strategia de dezvoltare teritoriala din care acesta face parte a obținut Avizul de conformitate emis de Serviciul de Dezvoltare Urbana (SDU) din cadrul ADR Nord-Est cu privire la selecția Strategiei de dezvoltare teritoriala.

Prin proiect integrat se înțelege :

  • proiectul prevede investiții in cele doua tipuri de activități minim obligatorii:
    • Revitalizare si regenerare urbana;
    • Dezvoltarea turismului sustenabil si/sau a culturii.
  • proiectul este complementar cu alte proiecte aflate in strategie sau cu alte obiective de investiție existente;
  • proiectul abordează funcții multiple (economic, social, de mediu etc.) și vizează dezvoltarea comunității prin implicarea mai multor parți interesate în fazele de dezvoltare și implementare.

Astfel, in cadrul cererii de finanțare se va descrie modul in care proiectul îndeplinește aceste condiții.

Cerința 13. Locul de implementare a proiectului este situat:
a) în municipii reședința de județ, inclusiv zona urbană funcțională/zona metropolitana aferentă acestora, din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. 
Si
b) in interiorul unei zone de regenerare urbana definita in conformitate cu prevederile OUG 183/2023.

Cerința 14. Daca prin proiect sunt propuse activități asupra unui obiectiv de patrimoniu, acesta va fi inclus total sau parțial în circuitul public
Pentru ca proiectul să fie considerat eligibil, obiectivul de patrimoniu restaurat / consolidat / protejat / conservat / dotat / digitalizat, după realizarea investiției, trebuie să fie redat publicului vizitator.  

Respectarea acestei condiții va fi monitorizată pe durata de implementare a proiectului, dacă este cazul, precum și pe perioada de 5 ani de la data plății finale în cadrul proiectului.

Cerința 15. Implementarea proiectelor care cuprind activități ce vizează turismul balnear se va realiza în localitățile care au statut de stațiune balneara sau balneoclimatică în conformitate cu prevederile OG nr. 109/2000, privind stațiunile balneare, climatice și balneoclimatice, cu modificările și completările ulterioare.

Cerința 16. Pentru investițiile în infrastructură care au o durată de viață preconizată de cel puțin cinci ani, proiectul respectă cerințele privind imunizarea infrastructurii la schimbările climatice așa cum sunt acestea prezentate în “Metodologia privind Imunizarea la Schimbările Climatice și respectarea Principiului DNSH”.

Proiectul va include măsuri de atenuare și adaptare la schimbările climatice având în vedere prevederile secțiunii 3.17 din prezentul ghid si a celor din Metodologia privind Imunizarea la Schimbările Climatice și respectarea Principiului DNSH, disponibilă pe pagina web https://regionordest.ro/documente-suport/, secțiunea Regio 2021-2027, Documente suport, Anexa 14 aferenta acesteia. 

Cerința 17. Proiectul respectă cerințele privind principiul DNSH așa cum sunt acestea prezentate în “Metodologia privind Imunizarea la Schimbările Climatice și respectarea Principiului DNSH”.
Conform Regulamentului (UE) 1060/2021, proiectele sprijinite trebuie să cuprindă activități care respectă standardele și prioritățile Uniunii în materie de climă și mediu, masuri care nu prejudiciază în mod semnificativ obiectivele de mediu în sensul articolului 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului.
Solicitanții la finanțare vor analiza proiectele având în vedere prevederile secțiunii 3.17 din prezentul ghid si a celor din Metodologia privind Imunizarea la Schimbările Climatice și respectarea Principiului DNSH, Anexa 14 și Circulara MMAP nr. DGEICPSC 108047/08.08.2023, disponibile pe pagina web https://regionordest.ro/documente-suport/.

Cerința 18. In cazul in care proiectul presupune activități ce se supun regulilor privind ajutoarele de stat/ minimis, acesta respecta toate regulile menționate in anexa specifica.

Suntem dedicați succesului fiecărui proiect și ne asigurăm că toate etapele sunt realizate la cele mai înalte standarde.

Dacă doriți să depuneți un proiect pe această axă de finanțare, vă rugăm să completați datele de contact pentru a fi asistat de unul dintre consultanții noștri, experți în domeniu.